Primarul municipiului Rădăuți, Bogdan Loghin, a anunțat că Ministerul Dezvoltării Lucrărilor Publice și Administrației a aprobat solicitarea făcută de administrația rădăuțeană de suplimentare din bugetul de stat cu suma de 972.253,86 lei a sumelor necesare pentru realizarea investiției de la Școala Gimnazială nr.6 din strada Oborului, nr.14A.
Suma acoperă valoarea actualizată a investiției începute în anul 2007.
“Bugetul Primăriei a fost degrevat de aproape 1.000.000 lei ( 200.000 Euro!), prin aprobarea solicitării administrației conduse de primarul Bogdan Loghin de a suplimenta sumele necesare finalizării lucrărilor de la școala 6, ca urmare a actualizării valorii proiectului cu prețul pieței”, a transmis primarul Loghin.
DANIEL BOGHIȚĂ