Ieri, 29 septembrie 2022, la ora 08:50, o patrulă din cadrul Secției 13 Poliție Rurală Bălcăuți a încercat să oprească pentru control pe raza localității, un autoturism Renaul Clio, condus de un localnic.
La vederea oamenilor legii, conducătorul auto a accelerat și, cu polițiștii pe urme, a gonit până în fața porții, unde a oprit și a fugit în casă.
După minute bune, și-a făcut apariția cu actele în mână, motivând că s-a speriat de polițiști deoarece nu avea actele la el.
În urma verificărilor efectuate de către polițiști în bazele de date, s-a constatat faptul că bărbatul din comuna Bălcăuți nu mai posedă permis de conducere, deoarece i-a fost anulat pentru infracțiuni la regimul rutier.
Polițiștii au întocmit dosar penal sub aspectul comiterii infracțiunii de „conducerea pe drumurile publice a unui vehicul fără permis de conducere” , ce va fi soluționat procedural.