Ieri, 3 octombrie 2022, la ora 20:33, Poliția Orașului Salcea a fost sesizată prin numărul unic de urgență 112 despre faptul că pe raza comunei Dumbrăveni a avut loc un eveniment rutier soldat cu pagube materiale.
Polițiștii deplasați la fața locului au stabilit faptul că, în timp ce conducea autoturismul pe raza comunei Dumbrăveni, un bărbat de 41 de ani din localitatea Siminicea a pătruns pe contrasens, intrând în coliziune cu autoturismul condus de apelant, după care a părăsit locul accidentului.
Polițiștii au identificat autoturismul implicat și pe cel care se afla la volan și, deoarece conducătorul auto de 41 de ani emana halenă alcoolică, a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind de 0,92 mg/l alcool pur în aerul expirat. În timp ce era condus la o unitate medicală pentru a-i fi recoltate probe biologice de sânge, bărbatul a devenit agresiv, fiind necesară încătușarea acestuia. De asemenea, la spital în prezența personalului medical, a refuzat prelevarea de probe biologice în vederea stabilirii alcoolemiei.
În cauză s-a întocmit dosar penal sub aspectul comiterii infracțiunii de „refuzul sau sustragerea de la prelevarea de mostre biologice”, ce va fi soluționat procedural.
SORIN NICA