Pe 5 octombrie 2022, în jurul orei 21.00, în Punctul de Trecere a Frontierei Siret s-a prezentat pentru efectuarea formalităţilor de frontieră, pe sensul de ieșire din România, un cetățean român, domiciliat în județul Suceava, în vârstă de 18 ani.
Tânărul conducea un autoturism având aplicate plăcuțe de înmatriculare specifice Bulgariei.
Cu ocazia controlului de frontieră, existând suspiciuni cu privire la autenticitatea talonului care atesta inspecția tehnică periodică, polițiștii de frontieră au efectuat verificări suplimentare, în urma cărora au constatat că documentul nu îndeplineşte condiţiile de formă şi fond ale unuia autentic, fiind fals.
Poliţiştii de frontieră efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunii de uz de fals.