Ieri, 08.10.2022, ora 11:10, polițiștii din cadrul SPR 1 Vadu Moldovei, fiind în exercitarea serviciului de patrulare pe raza de competență, au depistat și oprit o autoutilitară condusă de către un bărbat de 47 ani și care transporta material lemnos. Șoferului i s-a solicitat să prezinte documentele de însoțire a transportului. Conducătorul auto a precizat faptul că nu are documente și în continuare s-a verificat prin aplicația sumal.control legalitatea transportului. Cu acestă ocazia s-a stabilit faptul că transportul depistat este fără proveniență legală.
S-a solicitat sprijinul Ocolului Silvic Râșca, lucrătorii silvici procedând la inventarierea materialului lemnos din autoutilitară, stabilindu-se faptul că în autoutilitară se află cantitatea totală de 2,9106 m3 lemn foc molid.
Polițiștii au dispus sancționarea contravențională a șoferului, iar complementar s-a dispus confiscarea fizică a 2,9106 m3 lemn foc molid, în valoare de 355,09 lei.
Materialul lemnos confiscat fiind depozitat și preluat în custodie de către OS Râșca.