Spovedanie
Pâinea noastră cea de toate zilele
S-a dus pe apa sâmbetei,
Dar nu din cauza grâului,
Din cauza mâinilor și a gurilor care
S-au murdărit în timpul sfințirii ei.
–
Gustul vinului care se coace încă la soarele molcom
S-a împuținat, pentru că taina împărtășaniei nu ne mai primește pe toți
Și nu pentru că nu ajunge,
Pentru că noi nu mai ajungem la ea.
–
Îndemnul de la biserică luați și mâncați…
Nu se mai aude,
Nu pentru că nu mai sunt microfoane destule
Ci pentru că urechile noastre s-au ceruit cu ciment…
–
Răsare soarele, fix prin fâșia rămasă liberă între blocuri.
Timpul urcă cocoașa blocului nou
Și se sparge în bucăți fine pe bolta cerească.
Dumnezeu ia o pauză binemeritată, cât să așeze ordinea firească ce s-a stricat.
