➡managerul Alexandru Calancea a recunoscut că relația medic – pacient – aparținător este deficitară, așa încât vor fi organizate cursuri de comunicare
Gheorghe Flutur, președintele liberal al Consiliului Județean Suceava, a parazitat, azi, conferința de presă a managerului Spitalului Județean, Alexandru Calancea, de anunțare a noi proiecte, unele cu viitor incert.
Ca de obicei, Flutur s-a băgat în seamă chiar și când s-a discutat în termeni medicali, dovedindu-se penibil.
Mai întâi, Calancea, Flutur, administratorul public Irina Vasilciuc și vicepreședintele Niculai Barbă s-au deplasat la blocul ANL din curtea spitalului vechi, pentru a anunța că primii locatari sunt nouă medici, care și-au ales apartamentele (dintr-un total de 30) “așa cum și-au dorit”.
Chiriile lunare sunt între 140 și 180 de lei pentru apartamentele cu două camere, respectiv trei camere. Apartamentele dispun de centrale termice proprii, nu sunt legate la rețeaua termică centralizată.
Calancea a spus că “deocamdată atâtea cereri au fost, dar sesiunea de depunere a dosarelor rămâne deschisă”, Flutur adăugând că “vor mai veni medici în perioada următoare, nu cred că trebuie să fie o grabă să fie date aceste apartamente”.
Întrebat despre deficitul de medici, managerul a spus că “deficitul major este la UPU”, permanent făcându-se eforturi pentru atragerea medicilor.
Referitor la relația personal medical-pacienți, Calancea a recunoscut: “Comunicarea este cu anumite deficiențe, în perioada următoare vom organiza cursuri de comunicare pe toate categoriile de personal”, iar Flutur s-a băgat imediat în vorbă: “Așa este, nu putem să ne facem că nu vedem, trei ghișee la intrarea principală se vor construi pentru relația medic-aparținători”.
Calancea, Flutur, subalternii și ziariștii s-au mutat apoi pe acoperișul spitalului, acolo unde au fost finalizate lucrările la heliport. Totuși, pe acesta nu pot ateriza încă elicoptere, deoarece platforma nu deține toate avizele necesare.
La înălțime, Flutur s-a “dezlănțuit” în avansarea a tot felul de proiecte în noi unități medicale, extinderi de secții, dotări noi, lucrări de amenajare cu fonduri europene (incerte), naționale (de asemenea) și județene (oricum, cele mai reduse ca valoare).
Calancea a menționat, în încheiere, că gradul de ocupare al Spitalului Județean Suceava este de 700 de pacienți pe 1.200 de paturi.