O persoană a încercat ieri, 12 octombrie 2022, să-și pună capăt zilelor, aruncându-se de la înălțime peste balustrada de protecție a râului Dorna, pe raza municipiului Vatra Dornei.
Din fericire, gestul sinucigaș al bărbatului a fost observat de către o femeie, care a alertat un echipaj de jandarmi aflat în zonă.
Plutonier adjutant șef Vangu Hunea Toma și plutonier Iavorschi Marius din cadrul Detașamentului 4 Jandarmi Vatra Dornei s-au delasat de urgență la fața locului și, în paralel au solicitat sprijinul unui echipaj medical.
“Persoana era conștientă și cooperantă, însă prezenta mai multe leziuni, care i-ar fi putut pune viața în pericol, dacă colegii noștri nu ar fi intervenit de urgență. Până la sosirea echipajelor medicale specializate, jandarmii i-au monitorizat funcțiile vitale și au menținut-o în poziția găsită, deoarece aceasta acuza dureri la nivelul coloanei vertebrale.
Viața și siguranța cetățenilor reprezintă crezul de viață al jandarmilor suceveni”, au transmis reprezentanții IJJ Suceava.