Echipe din cadrul I.P.J. Suceava – S.A.E.S.P. și Garda de Mediu Suceava au efectuat verificări pe raza județului Suceava, în conformitate cu Planului de Acțiune comun dintre M.A.I. – I.G.P.R. si M.M.A.P. – G.N.M. „OZONUL 2022” pentru respectarea legislatiei privind regimul substanțelor și deșeurilor periculoase.
Au fost verificați operatorii economici care au ca obiect de activitate demontarea (dezasamblarea) mașinilor și echipamentelor scoase din uz pentru recuperarea materialelor și întreținerea și repararea autovehiculelor.
S-au constatat trei infracțiuni – două pentru încălcarea prevederilor O.U.G. nr. 195/2005 – privind protecția mediului și una pentru încălcarea prevederilor O.U.G. nr. 92/2021 – privind regimul deșeurilor, fiind indisponibilizate cantitățile de 100.000 kg deșeuri feroase și anvelope uzate și 2.200 litri ulei uzat, acestea fiind lăsate în custodia persoanelor juridice în vederea luării măsurilor legale de valorificare/predare către societăți autorizate în acest sens.
De asemenea, s-au mai aplicat #sanctiuni in cuantum de 47.000 lei si s-a suspendat activitatea unui agent economic.