Procurorii din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Suceava l-au trimis în judecată, în stare de libertate, pe un inculpat în vârstă de 73 de ani, sub aspectul săvârşirii infracţiunii de proxenetism.
Potrivit probatoriului administrat, în perioada 2016 – 2017, inculpatul D.V., cu intenţie, și-a pus la dispoziție apartamentul proprietate personală din municipiul Suceava, numitelor M.C.V., S.A.C și B.L., înlesnindu-le acestora întreținerea de relații sexuale cu diferite persoane, în scopul obținerii de foloase patrimoniale, la rândul său inculpatul obținând foloase patrimoniale de pe urma acestor activităţi.
Cauza a fost instrumentată de către procurorii din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Suceava împreună cu organele de cercetare penală din cadrul Poliţiei mun. Suceava – Biroul de Investigaţii Criminale.
SORIN NICA