# imaginea generală la aceste iazuri este de coșmar: taluzuri distruse, diguri rupte, lucrări neîncepute și sisteme de monitorizare nefuncționale
# în loc să grăbească investițiile de punere în siguranță a localităților, autoritățile județului fac noi …verificări și monitorizări
În cadrul ședinței de azi a Comitetului pentru Situații de Urgență Suceava s-au tras concluziile după controalele efectuate, în perioada 29 august – 1 septembrie, de Sistemul de Gospodărire a Apelor și Gărzii de Mediu la cele 7 iazuri de decantare administrate de SC CONVERSMIN SA București.
Iazul de decantare Tărnicioara- Ostra a fost realizat în perioada 1972 – 1975, activitatea încetând în 2002. Are o capacitate proiectată de 9,3 milioane mc., cantitatea de steril depozitată fiind de 15 milioane tone, echivalent cu 8 milioane mc.
Pe ramura Scăldători, grebla de retenţie plutitori în partea stângă în sensul de curgere a apei este degradată în proporţie de 60%, prin excavarea sub acţiunea apei, în jurul încastrării şi deplasarea tronsonului afectat.
Digurile de gabioane de pe ramurile Scăldători şi Tărnicioara sunt rupte la contactul cu versantul drept, apa circulând prin zona afectată.
Se semnalează deteriorarea parţială a pavajului realizat amonte al digului pe ramura Scăldători, colmatarea cu material aluvionar şi plutitor a zonelor amonte dig capăt Scăldători şi Tărnicioara, colmatarea 90 % a greblei de retenţie plutitori din zona Tărnicioara, prezenţa sterilului antrenat de vânt şi apele de şiroire pe taluzul principal.
În zona Tărnicioara, canalul betonat pentru evacuarea apelor pluviale de pe drumul acces iaz decantare, pe o lungime de 100 metri este parţial distrus.
Nu s-a realizat o verificare a stării tehnice a galeriei de subtraversare iaz decantare de către experţi autorizaţi, iar pentru perioada 2020-2022 nu au fost făcute analize privind calitatea apelor pârâu Brăteasa.
Sistemul de monitorizare (13 piezometre, 6 înclinometre, sistem Data Logger de stocare date) nu era funcțional la momentul controlului.
Șase din cele opt măsuri stabilite cu ocazia controlului anterior nu au fost duse la îndeplinire, motiv pentru care SGA Suceava a aplicat SC CONVERSMIN SA o amendă de 35.000 lei.
Iazul de decantare Poarta Veche- Ostra este un iaz de coastă situat pe valea pârâului Brăteasa, pus în funcțiune în 1972 și care și-a încetat activitatea în 1975, are o suprafață de 4 hectare, cantitatea depusă este de 496.000 mc. steril.
Taluzul iazului este parţial vegetat, se constată existenţa unei ravene în taluzul principal, gărduleţele de coastă fiind distruse, iar sistemul de monitorizare (3 piezometre, 2 înclinometre, sistem Data Logger de stocare date) nu era funcțional.
Iazul de decantare Valea Straja- Ostra este un iaz de vale situat pe pârâul Straja, pus în funcțiune în 1989 şi închis în 2005, are o suprafață de 12,5 hectare şi o capacitate de 1,4 milioane mc., cantitatea depusă fiind de 1,3 milioane mc.
Sunt în derulare lucrări de punere în siguranță și reabilitare ecologică, pe timpul cărora sistemul de monitorizare (5 piezometre, 3 înclinometre, sistem Data Logger de stocare date) a fost scos din funcțiune, monitorizarea fiind realizată de către constructor.
Iazul de decantare Dumitrelu- Fundu Moldovei a fost pus în funcțiune în 1980, are o suprafață de 9,3 hectare și o capacitate proiectată de 30 milioane mc. Depunerile de steril au încetat în 1997, fiind depozitate 2,3 milioane mc. material.
Se constată acumularea de material antrenat de precipitații în spatele greblei amplasate pe valea principală a pârâului Dumitrelu și menţinerea volumului de material aluvionar acumulat în barajul Pinu până la nivelul drumului de acces la iazul de decantare Dumitrelu.
Supravegherea de steril este asigurată de o echipă de intervenţie specializată, formată din 5 oameni, sistemul de monitorizare automat (6 piezometre, 2 înclinometre, sistem Data Logger de stocare date) nu este funcțional la momentul controlului, monitorizarea calităţii apelor din perimetrul minier nu se mai realizează din 2017.
Galeria hidrotehnică de evacuare a apei din bazinul pârâul Dumitrelu prezintă acumulări ale sedimentelor care sunt la un nivel de atenţionare.
Iazul de decantare Dealu Negru- Fundu Moldovei a fost pus în funcţiune în 1967 şi și-a încetat activitatea în 2002, având o suprafaţă de 5,6 hectare, iar cantitatea depusă este de 696.000 mc.
Se observă menţinerea fenomenului accentuat de ravenare, pe taluzele superioare ale iazului de decantare, partea inferioară a taluzului fiind parţial vegetată.
Pentru monitorizarea stabilității depozitului există un sistem automat format din 4 piezometre, 2 înclinometre, sistem Data Logger de stocare date, ce nu este funcțional.
În ultimii 2 ani nu s-au prelevat probe de apă de către laboratorul acreditat.
Pentru iazurile de decantare Dealu Negru și Pârâul Cailor a fost emisă HGR nr. 1034/2010 pentru aprobarea finanțării din Fondul pentru mediu a lucrărilor de închidere a iazurilor de decantare, erau alocate 27 milioane lei, cu termene de începere a lucrărilor 2016 și finalizare 2018, dar lucrările încă nu au început.
Iazul de decantare Pârâul Cailor- Fundu Moldovei a fost pus în funcţiune în 1979 şi și-a încetat activitatea în 2002, având o suprafaţă de 12 hectare, iar cantitatea depusă este de 625.000 mc.
Se observă fenomene de ravenare în partea superioară a taluzului iazului de decantare, partea inferioară a taluzului este parţial vegetată.
Pentru monitorizarea stabilității corpului depozitului există un sistem automat format din 4 piezometre, 2 înclinometre, sistem Data Logger de stocare date, nefuncțional.
Iazul de decantare Ostra A-B-C a fost pus în funcţiune în 1965 şi și-a încetat activitatea în 1972, având o suprafaţă de 7,5 hectare, iar cantitatea depusă este de 1,9 milioane mc. Iazul are 3 compartimente (A,B,C), fiind asecat si în întregime revegetat, având în același timp un nivel bun de stabilitate.
După toate aceste constatări extrem de alarmante, Comitetul pentru Situații de Urgență Suceava a luat decizia unor …noi verificări și monitorizări: “Pentru iazurile de decantare Pârâul Cailor (Fundu Moldovei), Dumitrelu (Călimani) și Valea Tărnicioara (Tarniţa) la care nu sunt lucrări de punere în siguranţă în derulare, se va realiza verificarea stării tehnice a galeriilor de subtraversare/ocolire care preiau cursurile de apă, de către un expert tehnic autorizat.
Pentru toate depozitele de steril uzinal din judeţul Suceava se va face o verificare a stării tehnice a acestora, de către un expert tehnic autorizat, din punct de vedere al stabilităţii, cu punerea în funcţiune a sistemelor de monitorizare automată”.
DAN PASCARU