Persoanele fizice și juridice au redus intensitatea plății taxelor și impozitelor locale către Primăria Suceava, lucru recunoscut de primarul liberal Ion Lungu.
“Din păcate, în octombrie încasările sunt destul de mici la Primărie, se întâmplă ceva, probabil cu tot ce se-ntâmplă la nivel național și așa mai departe, se simte o scădere a încasărilor.
Zi de zi încasările sunt mici, 50.000 – 70.000 de lei, ca la un boutique”, a spus el, azi.
Partea bună este că, în primele 9 luni ale anului, încasările municipalității sunt de 67.096.520 de lei, cu 6,5% mai mari decât în primele 9 luni din 2021.
DAN PASCARU