Primarul liberal de Suceava Ion Lungu i-a criticat, azi, pe primarii din alte orașe (București, Iași, Arad), care s-au lăudat în presă că au cel mai mic preț la încălzire în sezonul rece, spunând că tariful plătit de suceveni (240 de lei / gigacaloria) este cel mai redus din țară.
În plus, după cum a ținut să precizeze Lungu, municipiul Suceava are cel mai mic preț la gardul centralei și cel mai mic preț pe total gigacalorie, 511 lei.
După estimările distribuitorului SC Thermonet, populația va plăti căldura 140 de lei pe lună la un apartament cu o cameră, 250 de lei la două camere, 320 de lei la trei camere și 406 lei la patru camere.
“Sunt sume medii, depinde în ce zonă și cât e mărimea apartamentului”, a spus el.
Gradul de racordare la sistemul centralizat este de 40%, adică 15.441 de apartamente, aceasta fiind și perspectiva în viitor, după cum a estimat primarul Sucevei.