Ieri, la ora 11.00, în Punctul de Trecere a Frontierei Siret s-a prezentat pentru efectuarea formalităților de frontieră, pe sensul de ieșire din România, un cetăţean ucrainean.
Bărbatul, în vârstă de 26 de ani, conducea un ansamblu rutier format din cap tractor și remorcă, înmatriculat în Ucraina.
Bărbatul a prezentat și un permis de conducere, având însemnele autorităților ucrainene.
Existând suspiciuni privind autenticitatea acestuia, s-a procedat la efectuarea unor verificări suplimentare, ocazie cu care s-a constatat că permisul de conducere nu îndeplinește condiţiile de formă şi fond ale unuia autentic, fiind fals.
Bărbatul a declarat că deține un alt permis de conducere, pe care l-a prezentat ulterior, însă în urma verificărilor s-a constatat că, deși este unul autentic, acesta este necorespunzător categoriei din care face parte vehiculul pe care îl conduce.