Arhiepiscopul Calinic al Sucevei și Rădăuților este întrebat de un credincios, pe adresa de email raspunsulierarhului@arhiepiscopiasucevei.ro, în legătură cu clerici din secolul XX care ar fi înhumați în cimitirul din Rădăuți.
“Am avut unele discuții aprinse, inclusiv cu unele persoane ce participă în mod activ la Sfintele Liturghii ale Bisericii noastre și oricât am încercat să le spun că în cimitirul mirenilor nu se îngroapă ierarhi ai BOR, tot pe a lor au ținut-o, pe motiv că pe acea placă a numelui e scris „sfințiți la Ierusalim” în anii ‘50 ai secolului trecut.
Vă rugăm să ne confirmați că în Cimitirul Central din Rădăuți nu e îngropat niciun ierarh al Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române a secolului XX”, este nelămurirea omului.
Punctual la întrebare, ÎPS Calinic răspunde negativ: “În urma investigațiilor făcute în arhive și lucrări de specialitate, nu au fost identificați ierarhi înmormântați în acel cimitir.
Din documente cunoaștem sigur că în Biserica „Sfântul Nicolae”, fosta reședință a Episcopiei de Rădăuți, sunt înmormântați Episcopul Ioanichie (1472 -1504) și Episcopul Gheorghe (1553-1558), iar in exteriorul bisericii este piatra de mormânt a tatălui Mitropolitului Iacob Putneanul, osemintele acestuia fiind duse la Putna”.