Primarul liberal de Suceava Ion Lungu a verificat o parte din lucrările de investiții și reparații care se desfășoară, după care a anunțat stadiul lucrărilor.
Ruta alternativa Suceava-Botosani (FOTO) are finalizarea pe 15 noiembrie, mai sunt de realizat marcaje rutiere, montat stâlpi iluminat public și finalizat trotuare.
Baza sportivă tip I – se lucrează la fundații pentru vestiare, grupuri sanitare, încăperi administrative, s-a turnat placa de beton, termen finalizare primăvară anului 2023.
Încălzire Bazar – se lucrează la montarea corpurilor de încălzire, s-a finalizat realizarea traseelor de conducte, urmează a fi adus modulul termic, care asigură alimentarea cu agent temic, termen de punere în funcțiune sfârșitul lunii noiembrie.
Canalizare strada Ștrandului – aproape finalizată lucrarea de realizare a canalizării, urmează să sosească și să fie montată stația de pompe, termen finalizare 30 noiembrie.
Strada Amurgului – s-a turnat ultimul strat de asfalt, se lucrează la realizarea parcării de resedință de pe stradă.
Strada Ecaterina Teodoroiu – s-a terminat de turnat ultimul strat de asfalt, s-au finalizat de asfaltat trotuarele.
DAN PASCARU