Primarul liberal de Suceava Ion Lungu a semnat, azi la Ministerul Dezvoltării, trei contracte pentru renovarea energetică a blocurilor din zona centrală a municipiului, pentru Asociația de Proprietari Centru și două pentru Asociația de Proprietari nr. 3.
Valoarea totală a contractelor însumează 12.475.386 euro.
Pe lângă contractele semnate astăzi, au mai fost semnate, în iunie, patru contracte pentru creșterea eficientei energetice la școlile Ion Creangă, nr.3, nr. 7 și cantina internat de la Colegiul Petru Rareș.
De asemenea, Lungu a semnat contractul pentru creșa mare în Dealul Mănăstirii.
Drumul la București a fost solictant pentru Lungu: “Am avut discuții la CNI, pentru eliberarea autorizației de construire la sala polivalentă de 5.000 de locuri, ne dorim să începem efectiv lucrările de construire până la sfârșitul anului.
Am discutat despre plata autobuzelor electrice care vin de la firma Solaris din Polonia, am avut discuții la Comisia de Împrumuturi pentru autoritățile locale, unde am convenit să solicităm o majorare a plafonului de contractare la credite cu 500 milioane lei la rectificarea bugetară preconizată, deoarece suma alocată a fost epuizată”.
La fel ca după fiecare deplasare în Capitală, Lungu nu a oferit prea multe amănunte în privința rezultatelor efective, dar a asigurat că “au fost discuții constructive, care vor rezolva în perioada următoare problemele ridicate”.
DAN PASCARU