În această seară, un autoturism a ieșit în afara părții carosabile în zona centurii municipiului Rădăuți, dinspre Dornesti.
Au intervenit modulul SMURD, cu o autospecială pentru descarcerare și o ambulanță SMURD, cu sprijinul unui echipaj SAJ.
Echipajele de intervenție au găsit la fața locului o singură victimă, prinsă între autoturism și șanțul de beton, care a fost extrasa de către pompieri și predată echipajului medical pentru monitorizare. Victima, un bărbat în vârstă de 49 de ani, era în stare de inconștiență și suferise răni grave, iar la scurt timp s-a declarat decesul.


