Pe 10 și 11 noiembrie, Facultatea de Inginerie Electrică și Știința Calculatoarelor din cadrul Universității Ștefan cel Mare Suceava a organizat, împreună cu partenerii săi, cea de-a VII-a ediție a concursului studențesc în domeniul securității informatice CTF-USV 2022 (Capture The Flag).
Concursul s-a desfășurat în format online, cu participarea a 28 de echipe, însumând 95 de studenți, reprezentanți ai instituțiilor de învățământ superior din România (Suceava, București, Iași, Cluj-Napoca, Timișoara și Craiova), Republica Moldova, Ucraina și, în premieră absolută, Cuba.
Competiția a constat în rezolvarea unor probleme din domeniul securității informaționale, prin găsirea unor coduri (flags) la nivelul aplicațiilor web și a sistemelor cu vulnerabilități induse.
Aceste „flags” au fost sub formă de șiruri aleatorii și unice (hash), putând fi descoperite ca urmare a exploatării vulnerabilităților unor aplicații puse la dispoziție în acest scop.
Rezultatele au fost încărcate pe o platformă dedicată, unde s-au calculat automat punctajele, fiecare echipă putând vedea, în timp real, punctele acumulate, poziția în concurs, timpul rămas, rezultatul celorlalți concurenți, precum și alte informații relevante.
Prin aceste „task-uri”, inventivitatea concurenților a fost pusă la încercare, aceștia găsind rapid diverse soluții de investigare într-un mediu virtual găzduit de o platformă informatică dedicată.
Locurile 1 și 2 au fost câștigate de echipele Universității Tehnice a Moldovei din Chișinău, iar pe locul 3 s-a clasat echipa Academiei Tehnice Militare „Ferdinand I” din București.
BEATRICE OȘEAN