Procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție Iași au dispus punerea în mișcare a acțiunii penale și reținerea pentru 24 de ore, a suceveanului Dănuț Bolohan – șef al Biroului Vamal de Frontieră Iași, în sarcina căruia s-au reținut cinci infracțiuni de luare de mită, din care trei în formă continuată, Simona Andreica – funcționar vamal în cadrul Biroului Vamal de Frontieră Iași, în sarcina căreia s-a reținut infracțiunea de complicitate la luare de mită și Cristian Timofte – funcționar vamal în cadrul Biroului Vamal de Frontieră Iași, în sarcina căreia s-a reținut infracțiunea de dare de mită, în formă continuată și un administrator al unei societăți comerciale, în sarcina căruia s-a reținut săvârșirea unei infracțiuni de dare de mită.
A mai fost dispusă punerea în mișcare a acțiunii penale și luarea măsurii controlului judiciar pe o durată de 60 de zile față de Leonard Tîrnovanu – funcționar vamal în cadrul Biroului Vamal de Frontieră Iași, pentru dare de mită în formă continuată.
“În perioada ianuarie 2022 – prezent, funcționari din cadrul Biroului Vamal de Frontieră din municipiul Iași (vamă internă), în schimbul primirii unor sume de bani, și-ar fi îndeplinit în mod defectuos atribuțiile de serviciu pentru a favoriza o serie de societăți comerciale care importă produse textile din Turcia.
Prin intermediul acestor societăți comerciale ar fi fost importate articole de vestimentație, îmbrăcăminte și încălțăminte tip sport și parfumuri contrafăcute, bunurile fiind transportate cu autocamioanele înmatriculate pe numele societăților comerciale respective, precum și cu autovehicule tip cap tractor și semiremorcă înmatriculate în Turcia, Polonia sau Slovacia.
Prin modul de acțiune, functionarii vamali ar fi creat condițiile în care administratorii societăților comerciale să eludeze plata taxelor vamale în sensul în care, valorile declarate în vamă să fie mai mici decât cele reale, iar controlul mărfurilor importate să fie formal sau inexistent (controlul se făcea doar pe documente, fără verificarea efectivă a mărfurilor).
Ar fi existat situații în care erau prezentate documente comerciale/vamale de import, respectiv facturi externe false atât sub aspectul naturii bunurilor importate (pentru a disimula faptul că produsele respective sunt contrafăcute), cât și sub aspectul prețului declarat în vamă (pentru a se diminua valoarea taxelor vamale ce trebuie plătite de către importator).
Mărfurile astfel importate ar fi fost valorificate în centre comerciale sau magazine de profil din județele Iași, Suceava, Botoșani, Ilfov, Sibiu, Arad, Ialomița și municipiul București.
“Taxa” ce ar fi fost cerută pentru fiecare autocamion intrat in vamă ar fi fost de aproximativ 300 USD.
Se estimează un prejudiciu de 58 de milioane de lei la bugetul de stat provenit din neplata corespunzătoare a taxelor vamale.
Concret, în contextul menționat mai sus, Bolohan, beneficiind și de ajutorul lui Andreica, ar fi pretins și primit de la mai mulți oameni de afaceri, printre care și cel reținut în prezenta cauză, suma totală de 24.500 USD.
De asemenea, Bolohan ar fi pretins și primit de la doi subalterni, Timofte și Tîrnovanu, foloase patrimoniale constând în sume de bani și alte produse, pentru a fi programați de serviciu în intervalele orare în care în vamă ajungeau mijloacele de transport ce aparțineau societăților comerciale cercetate”, a precizat DNA.
SORIN NICA