Un accident rutier a avut loc, aseară, în jurul orei 20.15, în zona centrală a municipiului Suceava. La fața locului au intervenit pompierii militari ai Detașamentului Suceava cu o autospecială pentru descarcerare și o ambulanță SMURD B2, cu sprijinul unui echipaj al Serviciului de Ambulanță Județean Suceava.
Este vorba despre o coliziune între două autoturisme din care au rezultat două victime, conștiente și cooperante.
Cei do bărbați au fost transportați la spital.