Subprefectul de Suceava Cristian Șologon, care este și secretar executiv PSD Suceava, a trimis presei locale o informare în care laudă munca plină de abnegație, seriozitate și dăruire ș.a.m.d. a primarilor, evident, din aceleași partid, care „nu au încetinit deloc ritmul activităților privind dezvoltarea comunităților pe care le conduc, semnând primele patru contracte, din județul Suceava, din cadrul noului Program național de dezvoltare locală Anghel Saligny”.
Proiectele depuse de localitățile Forăști, Poiana Stampei, Zvoriștea și Baia au trecut de etapa verificărilor și au fost semnate contractele de finanțare, putând fi demarate procedurile de licitații.
“În acest moment, încă 22 de localități conduse de social democrați se află în etapa finală de verificare, urmând ca în scurt timp să poată semna contractele de finanțare.
În județul Suceava, PSD este un brand al succesului și al seriozității în ce privește dezvoltarea locală.
Vreau să îi felicit, deoarece știu că nu e deloc simplu să scrii proiecte, să faci documentații tehnice, să obții avize de pe la instituții, să te străduieşti să îndeplinești toate condițiile impuse ca să obții o finanțare din fonduri europene sau guvernamentale” spune, foarte satisfăcut, Șologon, deși toate aceste activități țin de fișa posturilor primarilor și salariaților din Primării.