Pompierii militari ai Detașamentului Rădăuți au intervenit azi-dimineață, în jurul orei 05.00, cu o autospecială de stingere cu apă și spumă pentru localizarea și lichidarea unui incendiu izbucnit la două autoturisme pe raza municipiului Rădăuți, strada Zimbrului.
La sosirea echipajelor incendiul se manifesta generalizat la două autoturisme cu pericol de propagare la o casă învecinată.
În urma incendiului au ars ambele autoturisme în proporție de aproximativ 90%.
Cauza probabilă de izbucnire a flăcărilor a fost folosirea intenţionată a sursei de aprindere pentru a genera incendiul.