*de la serbare nu a lipsit kitsch-ul “Ștefan cel Mare pe cal”, care a dat onorul politrucilor locali
Azi, pe o vreme caldă (soare și +10 grade Celsius), la Suceava s-a desfășurat Festivalul Internațional “Obiceiuri de Iarnă”, evenimentul organizat de Consiliul Județean prin Centrul Cultural Bucovina.
Având în vedere că am scăpat de pandemie, organizatorii au reluat parada pe bulevard, de la Stațiunea de Cercetări Agricole până în centrul orașului.
În aceste condiții, circulația s-a desfășurat bară la bară pe sensul spre centru, adică aproape la fel ca într-o zi obișnuită.
Sucevenii au ieșit în număr mare de-a lungul traseului, mulți filmând cu telefoanele, apoi o parte dintre ei s-a îndreptat spre esplanada Casei de Cultură.
Evident, de la eveniment nu au lipsit politrucii locali și județeni, care, totuși, au avut un regret: nu i-au mai putut aștepta pe urători pe scările Palatului Administrativ, deoarece edificiul afectat de incendiu a intrat în reparații.
Din peisaj nu a lipsit nici kitsch-ul Ștefan cel Mare (actorul botoșănean Marius Rogojinschi) pe cal, acesta salutând cu multă stimă publicul și gazdele de partid și ținând același discurs înflăcărat cu care deja ne-a obișnuit.
După jocurile încinse de urători, mult apreciate de public, spectacolele au continuat pe scena amplasată în piața centrală.
DANIEL BOGHIȚA