Ieri, în jurul orei 12.00, în Punctul de Trecere a Frontierei Vicovu de Sus s-a prezentat, pentru a ieși din România, un cetățean italian în vârstă de 54 de ani, care conducea un autoturism marca Land Rover, model Range Rover Evoque, an fabricație 2011.
Cu ocazia formalităților pentru ieșirea din țară, polițiștii de frontieră au constatat că autoturismul este căutat de către autoritățile italiene, alerta fiind introdusă la data de 14 august 2015.
Polițiștii de frontieră efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunii de tăinuire conform Codului Penal, iar autovehiculul în valoare de 60.000 lei a fost indisponibilizat la sediul instituţiei, până la finalizarea verificărilor.
SORIN NICA