Pe 1 și 2 ianuarie, la Unitatea de Primiri Urgențe a Spitalului Județean “Sf. Ioan cel Nou” Suceava s-au prezentat 602 persoane, dintre care 136 au fost internate.
Potrivit medicului Dan Teodorovici, purtătorul de cuvânt al unității medicale, din totalul de prezentări, 180 au fost copii.
Dintre cei 602 de pacienți, 452 au venit cu mijloace proprii iar restul de 150 cu ambulanța.
Conducerea spitalului roagă pacienții să se adreseze și centrelor de permanență deschise în județ pentru afecțiuni care nu le pun viața în pericol, “în caz contrar timpii de așteptare vor crește foarte mult”.