Pe data de 30 decembrie 2021, în jurul orei 21:45, polițiștii Compartimentului Rutier Gura Humorului au fost sesizaţi cu privire la faptul că pe bulevardul Bucovina, din orașul Gura Humorului, a avut loc un accident rutier soldat cu pagube materiale, iar unul dintre autovehicule este intrat într-un stâlp de iluminat.
Ca urmare a sesizării, un echipaj de poliţie rutieră s-a deplasat pe str. b-dul Bucovina din orașul Gura Humorului, unde în urma primelor verificări efectuate şi în urma discuţiilor purtate cu persoanele identificate, s-a stabilit că la data de 30 decembrie 2022, în jurul orei 21:45, un bărbat de 34 de ani, din comuna Păltinoasa, jud. Suceava, în timp ce conducea autoturismul pe bulevardul Bucovina din orașul Gura Humorului, a intrat în coliziune laterală cu un alt autoturism condus de către un tânăr de 19 ani.
S-a procedat la testarea conducătorilor auto cu aparatul etilometru, rezultatul fiind de 0,00 mg/l alcool pur în aerul expirat în cazul conducătorului de 19 ani, iar în cazul șoferului de 34 ani rezultatul a fost de de 0,31 mg/l alcool pur în aerul expirat, nesolicitând recoltarea de probe biologice de sânge în vederea stabilirii alcoolemiei.
Totodată, șoferul de 34 ani a fost testat și cu aparatul DrugTest, rezultatul fiind pozitiv la Methamphetamine, după care acesta a fost condus la Spitalul Orăşenesc Gura Humorului, unde i-au fost recoltate mostre biologice în vederea stabilirii consumului de substanțe psihoactive.
Cercetările vor fi continuate de lucrătorii Compartimentului Rutier din cadrul Poliţiei Oraşului Gura Humorului, cauza urmând a fi soluţionată procedural.
S-a întocmit dosar penal sub aspectul comiterii infracţiunii de ,,conducerea unui vehicul sub influenţa alcoolului sau a altor substanțe”.
SORIN NICA