În acest weeend, I.P.J. Suceava a desfășurat o acțiune, cu efective mărite, în Zvoriștea și Todirești, pe linia prevenirii infracțiunilor stradale și a faptelor antisociale în zona cluburilor, barurilor și discotecilor.
La acțiune au participat 18 polițiști, o grupă de luptători din cadrul Serviciului Acțiuni Speciale și 4 jandarmi.
Cu prilejul controalelor efectuate în incinta și în zona adiacentă a trei cluburi din Zvoriștea și Todirești, au fost legitimate 128 de persoane, 29 fiind avertizate cu privire la comportamentul social.
Au fost aplicate 7 sancțiuni contravenționale în valoare totală de 4.690 lei, dintre care 4 la O.U.G. 195/2002 (rutier) în valoare de 3.190 lei și 3 la O.G. 28/1999 (obligația agenților economici de a utiliza case de marcat fiscale) în valoare de 1.500 lei.
Au fost controlate 34 de vehicule și au fost testați cu aparatele etilotest și drugtest 15 șoferi, fiind depistat un conducător auto de 23 ani, în timp ce conducea autoturismul sub influența băuturilor alcoolice, respectiv 1,06 mg/l alcool pur în aerul expirat.