Luna trecută, Direcția de Sănătate Publică Suceava a desfășurat 255 de acțiuni de control, iar în urma neconformităților constatate a aplicat 8 sancțiuni contravenționale: un avertisment și 7 amenzi în valoare totală de 14.800 lei.
În unitățile din categoria nonaliment, inspectorii au efectuat 85 controale, pentru neconformităţile constatate fiind aplicate un avertisment și 2 amenzi în valoare totală de 6.200 lei.
Neconformităţi depistate: necompletarea tuturor rubricilor în documentele care atestă serviciile medicale acordate pacienților, conform prevederilor legale în vigoare; neasigurarea controlului și înregistrării temperaturii în spații frigorifice și nemarcarea vizibilă a suprafețelor de lucru, ustensilelor și a spațiilor frigorifice pentru identificarea scopului de folosire pe tipuri de alimente; depozitarea direct pe sol a dejecțiilor animaliere.
În obiectivele din categoria aliment inspectorii au efectuat 170 controale, pentru neconformitățile depistate fiind aplicate 5 amenzi, în valoare totală de 8.600 lei.
Neconformități constatate: neasigurarea controlului și înregistrării temperaturii în spații frigorifice; comercializarea sării iodate pentru consumul uman, cu un conținut de iod în afara limitelor stabilite; neefectuarea cursului privind însușirea noțiunilor fundamentale de igienă.
În cursul lunii decembrie 2022 au fost rezolvate 16 sesizări.