ProSport scrie despre cazul șefului Asociației Județene de Fotbal Suceava, Ciprian Anton, care are cumul de funcții, încălcând prevederile Federației Române de Fotbal : antrenor în Liga 3 la Bucovina Rădăuți, observator de joc în Liga 2 și-și oferă licența de tehnician pentru un club din eșalonul al treilea.
Ciprian Anton și-a recunoscut calitățile, motivând că a vrut să ajute fotbalul din județul Suceava: „În mare parte nu știu dacă e un conflict, că n-am niciun interes în nicio parte, sunt și profesor aici pe plan sportiv.
Eu doar i-am ajutat pe cei de la Bucovina Rădăuți, aveau nevoie de o licență și, exact așa cum se întâmplă la cluburile mai mari din Liga 1, eu le-am oferit licența, dar n-am nicio implicare.
O fac benevol, nu sunt plătit, acum, dacă s-au pus pe antrenori cei de la FRF, e foarte bine, n-am nicio problemă”.
Întrebat dacă nu se teme că poate fi sancționat pentru tripla sa poziție, Anton a spus: „Ba da, sunt de acord, dacă Școala de Antrenori va atenționa toate cluburile de orice nivel, sunt de acord că este o problemă.
Poate fotbalul din Rădăuți, dacă patronul nu merge cu acel antrenor, se desființează, trebuie să ne gândim și la aceste aspecte.
Eu aș vrea oricând să fiu antrenor, mă las de toate să fiu antrenor, din fericire am căpătat această licență neactivând la un nivel foarte înalt.
Eu nici nu sunt pe bancă la meciurile celor de la Bucovina Rădăuți”.
Și, pentru ca tacâmul să fie complet, Anton este și politician PNL și a ocupat funcția de inspector general adjunct al Inspectoratului Școlar Județean Suceava
RADU OSTAFIE