Ieri, în jurul orei 19.40, s-a prezentat pentru efectuarea formalităților de frontieră, pe sensul de intrare în țară, în Punctul de Trecere a Frontierei Vicovu de Sus, un cetățean ucrainean de 32 de ani.
Acesta se afla la volanul unui microbuz înmatriculat în Ucraina şi circula pe ruta Ucraina – Marea Britanie.
În microbuz se mai afla o femeie de 39 de ani, tot cetățean ucrainean, în calitate de pasager.
La controlul de frontieră, echipa comună de control, formată din polițiști de frontieră și lucratori vamali, a procedat la efectuarea unui control amănunţit asupra mijlocului de transport, ocazie cu care a descoperit, sub bagaje, într-o cutie, un tub gol de obuz calibru 122 mm., 30 de cartușe de calibru 5.45 mm., o drona parțial distrusă, 2 căști de protecție militară și diferite componente de uniformă militară ucraineană.
Șoferul ucrainean a declarat că nu știa ce se află în cutie, fiind rugat de cineva să transporte coletul în Marea Britanie.
Bunurile au fost reținute în vederea confiscării și urmează a fi predate către IPJ Suceava în vederea expertizării.
Ca urmare a nerespectării prevederilor regimului armelor și munițiilor, precum și pentru săvârșirea infracțiunii de contrabandă calificată, polițiștii de frontieră le-au întocmit celor 2 cetățeni ucraineani acte premergătoare începerii urmăririi penale, cercetările fiind continuate sub coordonarea Parchetului de pe lângă Judecătoria Rădăuți.
SORIN NICA