Duminică, 15 ianuarie 2023, la ora 12.51, o femeie a anunțat telefonic prin numărul unic de urgență 112 faptul că un bărbat în stare de inconștiență, posibil decedat, se află pe o bancă din centrul orașului Gura Humorului, județul Suceava.
Un echipaj de poliție și unul medical s-au deplasați la fața locului și l-au găsit pe o bancă din fața magazinului Bonito pe un localnic de 67 de ani. Potrivit cercetărilor efectuate, în dimineața zilei de 15 ianuarie 2023, în jurul orei 10.00, bărbatul a plecat de acasă, s-a plimbat prin zona pieței agro – alimentare, după care s-a așezat pe banca respectivă, unde a murit.
Trupul neînsuflețit a fost transportat la morga spitalului în vederea efectuării necropsiei și identificării cauzelor decesului.
Oamenii legii au întocmit un dosar penal pentru săvârșirea infracțiunii de “ucidere din culpă”.
SORIN NICA