O echipă multidisciplinară de medici de la Spitalul de Copii „Sf. Maria” din Iași a efectuat o intervenție chirurgicală complexă care a durat 13 ore pentru a replanta gamba secționată a unui băiat de 15 ani din Vatra Dornei, lovit de un tren.
„Intervenția a durat 13 ore, cu osteosinteză gamba stângă – echipa de Ortopedie, reimplantare gamba stânga – echipa de chirurgie plastică și microchirurgie reconstructivă, splenectomie de necesitate – echipa de chirurgie pediatrică și susținerea funcțiilor vitale, plasmafereză, necesitate terapeutică vitală -echipa ATI. Este în ATI sub supraveghere continuă de specialitate. Este un politraumatism cu indice de severitate lezional mare”, a declarat dr. Tamara Roșu, medic-șef UPU și purtător de cuvânt al unității medicale, pentru colegii de la Ziarul de Iași.
Reamintim că băiatul de 15 ani a fost lovit, luni dimineață, în jurul orei 07.40, de trenul Regio 5702 Ilva Mică-Suceava care intra în Gara Vatra Dornei Băi, din direcția Bistrița.
Se pare că băiatul nu era atent, avea o glugă trasă pe cap și căști la urechi, și nu a auzit semnalul fluierului locomotivei la trecerea pietonală care duce spre podul peste râul Dorna.
În urma impactului, băiatul a suferit o amputație a gambei stângi și a unui deget de la mâna stângă, fiind preluat de un echipaj de ambulanță SAJ și transportat la Compartimentul Primire Urgențe a Spitalului Vatra Dornei. Ulterior, a fost transportat cu un elicopter SMURD la Spitalul Clinic de Urgență pentru Copii “Sf. Maria” din Iași, pentru reconstrucția piciorului- gamba secționată a fost recuperată de personalul medical de pe ambulanță și păstrată în gheață.
“E nevoie urgentă de sânge pentru un copil implicat într-un accident feroviar, la Vatra Dornei. E adus de urgență la Sf. Maria IAȘI și trebuie intervenit pentru replantare membru.
PT.CUCIUREANU CRISTIAN , SPITALUL SF.MARIA -IASI
Orice grupa de sange este acceptata!
Se poate dona la cel mai apropiat Centrul de Transfuzii Suceava, Bistrita,etc.
Numele este CRISTIAN CUCIUREAN, grupa sangvina 01 +”, a transmis Petru Ariciuc, șeful Serviciului Salvamont Vatra Dornei.