Un autocar cu elevi și cadre didactice de la Liceul Teoretic Ion Luca Vatra Dornei a ajuns, azi, la Centrul de Transfuzii Sanguine Bistrița, pentru a-l sprijini pe tânărul cu picior amputat, lovit de tren, în urmă cu două zile, la Vatra Dornei.
Și alergătorul de anduranță și ultramaratonistul Tibi Ușeriu, unul din părinții VIA TRANSILVANICA, a donat sânge pentru Cristian Cuciureanu în urma apelului dornenilor.
Reamintim faptul că victima, în vârstă de 16 ani, a fost adusă cu ambulanţa la spitalul din Vatra Dornei, după care a fost transferată cu un elicopter SMURD la Spitalul Clinic de Copii din Iaşi.
Piciorul amputat a fost plasat în gheaţă, iar operația de replantare s-a finalizat cu succes.
Intervenţia chirurgicală a durat aproximativ 13 ore, fiind realizată de o echipă formată din mai mulţi medici, printre care specialişti în chirurgie plastică şi microchirurgie reconstructivă, chirugie pediatrică şi de la Terapie Intensivă.
SORIN NICA
Citește și⤵
Medicii ieșeni au replantat gamba amputată a unui băiat lovit de tren, la Vatra Dornei