Ieri, 19 ianuarie 2023, un procuror din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Fălticeni a luat măsura preventivă a controlului judiciar faţă de un bărbat din Râșca, pentru săvârşirea unor infracţiuni la regimul rutier.
Inițial, individul a fost reținut în arest pentru 24 de ore pentru săvârşirea infracţiunilor de „conducerea unui vehicul fără permis de conducere” şi „conducerea unui vehicul sub influenţa alcoolului”, însă procurorul a considerat că poate fi cercetat sub control judiciar.
Pe data de 9 ianuarie 2023, la ora 17.05, o patrulă din cadrul Secției 1 Poliție Rurală Vadu Moldovei l-a oprit pentru control, pe DJ 155A în Râșca, în timp ce era la volanul unei autoutilitare.
În urma verificărilor efectuate de polițiști în bazele de date, s-a constatat că bărbatul nu posedă permis de conducere pentru nicio categorie auto. Întrucât emana halenă alcoolică, conducătorul auto a fost testat de polițiști cu aparatul etilotest, rezultatul fiind de 1,17 mg/l alcool pur în aerul expirat, după care, la spital i s-au recoltat probe biologice în vederea stabilirii alcoolemiei.
Probele au arătat o îmbibaţie alcoolică în sânge peste limita legală, respectiv de 2,79 g‰ (proba I) şi de 2,68 g‰ (proba a II-a).
“Precizăm că punerea în mişcare a acţiunii penale şi luarea unei măsuri preventive reprezintă etape ale procesului penal reglementate de Codul de procedură penală, având ca scop crearea cadrului procesual de administrare a probatoriului, activitate care nu poate în nicio situaţie să înfrângă principiul prezumţiei de nevinovăţie”, a transmis procurorul Marian Cepoi, purtătorul de cuvânt al Parchetului de pe lângă Judecătoria Fălticeni.
SORIN NICA
Citește și ⤵
Șofer în stare avansată de ebrietate și fără permis de conducere, oprit de polițiști la Râșca