Ieri, 22 ianuarie 2023, la ora 13:35, un bărbat, în timp ce conducea mopedul neînmatriculat/ neînregistrat, pe D.J.208F, din direcția Uidești către Nigotești, a intrat în coliziune cu un autoturism care se deplasa din direcția Manolea către Forăști.
În urma impactului a rezultat vătămarea corporală ușoară a conducătorului de moped.
Acesta a fost testat cu aparatul etilometru rezultatul fiind de 1,08 mg/l alcool pur în aerul expirat și i s-au recoltat probe biologice de sânge la Spitalul Municipal Fălticeni, în vederea stabilirii alcoolemiei.
Conducătorul auto a fost și el testat cu aparatul etilometru, rezultatul fiind negativ și i s-au recoltat probe biologice de sânge la Spitalul Municipal Fălticeni, în vederea stabilirii alcoolemiei.
La verificările efectuate în baza de date a poliției s-a constat faptul că bărbatul care a condus mopedul nu posedă permis de conducere pentru nicio categorie de vehicule, iar mopedul nu figurează ca fiind înmatriculat.
În cauză s-a întocmit dosar penal pentru săvârșirea infracțiunilor de ”vătămare corporală din culpă”,„conducerea unui vehicul fără permis de conducere”, ”conducerea unui vehicul neînmatriculat/neînregistrat”,, conducerea unui vehicul sub influența alcoolului”.
SORIN NICA