Ieri, 22.01.2023, ora 18.50, polițiștii din cadrul SPR 1 Vadu Moldovei, în timp ce se aflau în exercitarea serviciului de patrulare pe DJ 155A, pe raza com. Râșca, jud. Suceava, au depistat în trafic o autoutilitară.
Polițiștii au procedat la efectuarea semnalelor regulamentare acustice și luminoase de oprire, moment în care conducătorul autoutilitarei a oprit vehiculul, a deschis portiera din partea dreaptă și a încercat să fugă de la fața locului.
Polițiștii au plecat în urmărirea acestuia, l-au ajuns și l-au imobilizat, constatând faptul că acesta este un bărbat de 27 ani, domiciliat în com. Râșca, sat Slătioara.
Conducătorul auto a declarat faptul că nu posedă permis de conducere valabil pentru nicio categorie de vehicule și fiind efectuate verificări în baza de date s-a stabilit faptul că acest lucru se confirmă.
Întrucât acesta emana halenă alcoolică, la ora 19:16 s-a procedat la testarea acestuia cu aparatul alcooltest, rezultând o valoare de 0,81 mg/l alcool pur în aerul expirat, acesta fiind condus la Spitalul Mun. Fălticeni, în vederea prelevării de probe biologice.
În cauză s-a întocmit dosar penal pentru săvârșirea infracțiunilor de „conducerea unui vehicul fără permis de conducere” și ”conducerea unui vehicul sub influența alcoolului”, care va fi soluționat procedural de lucrătorii din cadrul PP Râșca.