*preoţilor din eparhie li s-a trimis o recomandare de atenţie sporită în cazurile în care bebeluşii au afecţiuni pe care părinţii le fac cunoscute
Arhiepiscopia Sucevei şi Rădăuţilor a reacţionat, azi, după publicarea raportului IML Bucureşti referitor la cauza decesului bebeluşului după botezul săvârşit la Biserica Sf. Împăraţi Constantin şi Elena din cartierul Zamca, considerând că “o contestaţie a raportului este un demers firesc”, având în vedere că ”este contradictoriu cu cel de la Suceava”.
Într-un comunicat remis de preotul Alexandru Sava, de la Biroul de presă al instituţiei, se mai arată că ancheta nu este finalizată, motiv pentru care preotului Alexandru Mazarache, cel care a săvârşit slujba de botez a bebeluşului în cauză, ”nu îi poate fi aplicată o decizie, alta decât de permisiune de slujire”.
Arhiepiscopia Sucevei şi Rădăuţilor afirmă sprijinul necondiţionat faţă de familia bebeluşului decedat, “ca datorie morală şi firească, manifestată în relaţia credincios-Biserică”, subliniind şi că “rânduiala săvârşirii Botezului nu a fost modificată”, fiind transmisă preoţilor din eparhie doar o recomandare privind atenţia sporită în cazurile în care bebeluşii au afecţiuni pe care părinţii le fac cunoscute.
Decesul bebeluşului în cauză s-a produs la sfârşitul lunii ianuarie 2021, la biserica Sf. Constantin şi Elena din cartierul Zamca, la 12 ore după slujba de botez oficiată de preotul Mazarache, care are calitatea de suspect în cadrul dosarului penal.
TEODOR PUȘCAȘU