În această dimineață, în jurul orei 6.30, a fost anunțat prin numărul unic de urgență 112 un incendiu la o gospodărie din comuna Marginea.
La fața locului au intervenit pompierii militari de la Detașamentul Rădăuți și pompierii civili de la SVSU Horodnic de Sus și Volovăț, cu 5 autospeciale de stingere.
La sosirea echipajelor, ardeau generalizat anexele gospodărești și acoperișul casei de locuit P+1, cu pericol de propagare la întreaga locuință. Vântul puternic punea în pericol și gospodăria învecinată, aflată în imediata apropiere, compusă, ca și proprietatea afectată de foc, din construcții majoritare din lemn.
Sunt afectate construcțiile anexe (șura, garajul și magaziile) și acoperișul casei. Au ars și mai multe bunuri din interiorul anexelor, printre care și un autoturism.
La această oră, pompierii au reușit să localizeze incendiul și acționează pentru lichidarea lui, urmând ca la final să se stabilească cauza probabila de izbucnire a flăcărilor.