Reprezentanții Spitalului Județean “Sf. Ioan cel Nou” Suceava au anunțat, ieri, Secția de Poliție Rurală nr.2 Ipotești cu privire la faptul că o pacientă de 72 de ani, din comuna Verești, a decedat.
Potrivit cercetărilor efectuate de către oamenii legii, femeia era internată în Spitalul Județean Suceava de pe data de 4 februarie a.c., fiind adusă prin Unitatea de Primire Urgențe de un echipaj de ambulanță, la solicitarea fiului acesteia.
Pe data de 2 februarie 2023, ea ar fi consumat băuturi alcoolice la un bar din localitatea de domiciliu, iar în noaptea de 2 spre 3 februarie 2023, a dormit pe o bancă din fața localului. A doua zi dimineață, bătrâna a fost găsită de gestionara barului dormind pe bancă și, ajutată de câțiva localnici, a dus-o acasă.
Fiul femeii și-a vizitat mama pe data de 4 februarie a.c. și a constatat că aceasta avea probleme de sănătate și a solicitat prin numărul unic de urgență 112 un echipaj de ambulanță, care a transportat-o la Spitalul Județean.
SORIN NICA