Ieri, în jurul orei 15:10, polițiștii din cadrul Secției Săbăoani (județul Neamț) au depistat în trafic, în Cordun, un autoturism condus de un tânăr, care nu avea asupra sa permisul de conducere și cartea de identitate, acesta furnizând polițiștilor date nereale, aparținând unei persoane, din județul Iași.
Persoana în cauză a fost condusă la sediul unității de poliție, unde au fost continuate verificările cu privire la identitate, stabilindu-se că este vorba de un tânăr de 20 de ani, din județul Suceava, care avea dreptul de a conduce suspendat din data de 9 februarie.
De asemenea, asupra autoturismului figura pus sechestru din luna noiembrie 2022.
Polițiștii au întocmit dosar penal, continuând cercetările sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de conducerea unui vehicul fără permis de conducere și fals intelectual, fiind reținute cartea de identitate şi certificatul de înmatriculare al vehiculului.
SORIN NICA