Ieri, 13 februarie 2023, în jurul orei 23.50, polițiștii din cadrul Secției 14 Poliție Rurală Vama, pe raza comunei Moldovița, jud. Suceava, au observat o autoutilitară, care se deplasa pe DJ 176 pe direcția Argel către comuna Vatra Moldoviței. Polițiștii au efectuat semnal regulamentar de oprire cu autospeciala de poliție, ocazie cu care conducătorul auto nu s-a conformat.
Polițiștii au plecat în urmărirea autoutilitarei cu semanalele acustice și luminoase pe o distanță de circa 200 de metri, aceasta intrând pe un drum secundar neclasificat, unde a parcurs o distanță de aproximativ 100 de metri, intrând la un moment dat în curtea unui imobil, după care conducătorul auto a coborât de la volan și a luat-o la fugă, sărind un gard și alergând prin zăpadă pe un teren viran. În continuare s-a procedat la somarea și urmărirea acestuia, pedestru, pe o distanță de circa 500 de metri, fiind imobilizat și condus la autospeciala de poliție.
S-a procedat la legitimarea acestuia, ocazie cu care s-a stabilit că este un bărbat de 40 ani, din com. Moldovița.
Deoarece conducătorul auto emana halenă alcoolică, i-a fost adus la cunoștință că urmează să fie testat cu aparatul etilotest în vederea stabilirii alcoolemiei, acesta devenind agitat și recalcitrant. A fost încătușat și condus la sediul Poliției Municipiului Câmpulung Moldovenesc, unde a fost testat alcoolscopic, rezultând valoarea de 0,67 mg/l alcool pur în aerul expirat. Șoferul a fost ulterior condus la Spitalul mun. C-lung Moldovenesc, unde, i s-au prelevat două mostre de sânge în vederea stabilirii alcoolemiei, cu respectarea prevederilor legale.
Polițiștii au întocmit dosar penal pentru săvârșirea infracțiunii de „conducere sub influența alcoolului”.