O femeie de 41 de ani, din comuna Boroaia, a ajuns, ieri seară, în jurul orei 18.00, la Unitatea de Primire Urgențe a Spitalului Municipal Fălticeni, cu diagnosticul cu intoxicație medicamentoasă.
Potrivit cercetărilor efectuate de către polițiști, ea locuiește singură în satul Boroaia și este divorțată de aproximativ 5 ani. Pe data de 15 februarie 2023, femeia a consumat băuturi alcoolice și, pe fondul unei depresii cauzate de singurătate, a luat mai multe pastile.
După ce i s-a făcut rău, boroianca a sunat la numărul unic de urgență 112 și a cerut sprijinul unui echipaj de ambulanță, care a preluat-o și transportat-o la spitalul din Fălticeni unde a primit îngrijiri medicale de specialitate.
SORIN NICA