Ieri, 16 februarie 2023, la ora 20:45, Poliția Municipiului Fălticeni a fost sesizată prin numărul de urgență 112 despre faptul că pe strada Nufărului din localitate, a avut loc un eveniment rutier, iar conducătorul auto pare a fi sub influența băuturilor alcoolice.
Polițiștii deplasați la fața locului, au stabilit faptul că în timp ce conducea autoturismul pe strada Nufărului din municipiul Fălticeni, un bărbat a părăsit partea carosabilă oprindu-se în șanț.
Conducătorul auto a fost testat de polițiști cu aparatul etilotest, rezultatul fiind de 0,85 mg/l alcool pur în aerul expirat, după care, la spital i s-au recoltat probe biologice în vederea stabilirii alcoolemiei.
În cauză s-a întocmit dosar penal sub aspectul comiterii infracțiunii de “conducerea pe drumurile publice a unui vehicul sub influența băuturilor alcoolice sau a altor substanțe”, ce va fi soluționat procedural.