Inspectoratul General al Poliției Române (IGPR) a anunțat că desfășoară în această dimineață, sub coordonarea procurorilor de la Parchetul General, percheziții și chiar controale efectuate de ANAF în județele Brașov (3), Iași (20) și Neamț (1), la sediile sociale ale unor firme (3), la domiciliile persoanelor fizice (9). De asemenea, vor fi efectuate percheziții domiciliare la sediul unei primării comunale (1), a unor unități medicale – spitale (5) și la un O.N.G. (1). Nu sunt precizate
Este vorba despre suspiciunea că o întreagă rețea de cadre medicale și firme specializate în distribuirea de echipamente medicale facilitau, prin acte de corupție, intervenții medicale cardio-vasculare, iar pacineții erau înșelați prin montarea “unor dispozitivelor medicale cardiace (stimulatoare cardiace și defibrilatoare), care au afectat ori au pus în pericol integritatea corporală, sănătatea ori viața unor persoane, pacienți ai acestora”.
Redăm integral comunicatul IGPR:
“La această oră, în vederea completării materialului probator într-o cauză complexă, în care se efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de abuz în serviciu, luare de mită, dare de mită, fals intelectual, uz de fals, înșelăciune, fals material în înscrisuri sub semnătură privată și continuarea executării lucrărilor după dispunerea opririi acestora de către organele de control competente, potrivit legii, sub coordonarea procurorului de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, polițiști din cadrul I.G.P.R. – Direcția de Investigare a Criminalității Economice și Direcția de Investigații Criminale, I.P.J. Brașov, I.P.J. Iași, I.P.J. Neamț și I.P.J. Suceava, pun în aplicare 24 de mandate de percheziție domiciliară (17 – D.I.C. și 7 – D.I.C.E.).
Activitățile se desfășoară în județele Brașov (3), Iași (20) și Neamț (1), la sediile sociale ale unor firme (3), la domiciliile persoanelor fizice (9) presupus a fi implicate în activitatea infracțională sau la imobile deținute de acestea (5). De asemenea, vor fi efectuate percheziții domiciliare la sediul unei primării comunale (1), a unor unități medicale – spitale (5) și la un O.N.G. (1).
Totodată, vor fi efectuate 8 controale economice la sediile sociale și punctele de lucru ale unor societăți comerciale și se vor pune în aplicare 4 ordonanțe prin care s-a dispus ridicarea de înscrisuri de la persoanele implicate în activitatea infracțională.
Din cercetări a rezultat suspiciunea rezonabilă cu privire la săvârșirea mai multor infracțiuni de dare de mită, luare de mită și falsuri, săvârșite de cadre medicale sau persoane din anturajul acestora, precum și indicii cu privire la faptul că aceste cadre medicale ar fi efectuat mai multe intervenții chirurgicale, cu încălcarea procedurilor de lucru și a indicațiilor de utilizare a dispozitivelor medicale cardiace (stimulatoare cardiace și defibrilatoare), care au afectat ori au pus în pericol integritatea corporală, sănătatea ori viața unor persoane, pacienți ai acestora.
De asemenea, au fost constatate încălcări ale prevederilor legale în domeniul construcțiilor, cu privire la un imobil situat într-o zonă încadrată ca arie protejată.
După efectuarea perchezițiilor domiciliare, echipele constituite împreună cu organele de control din cadrul A.N.A.F. – Direcția Generală Antifraudă Fiscală-Direcția regională antifraudă fiscală Suceava vor efectua controale specifice, în vederea luării măsurilor legale cu privire la operațiunile derulate de societățile comerciale vizate, în domeniul producerii și distribuției de echipamente și dispozitive medicale.
De asemenea, vor fi puse în executare 9 mandate de aducere ale persoanelor cercetate în cauză și vor fi citați mai mulți martori, în vederea audierii, activitățile urmând a fi desfășurate la sediul I.P.J. Iași.
La acțiune participă polițiști din cadrul I.G.P.R. – Direcția de Investigații Criminale și Direcția de Investigare a Criminalității Economice, precum și din cadrul serviciilor de investigare a criminalității economice, de investigații criminale, pentru acțiuni speciale și criminalistică ale I.P.J. Brașov, I.P.J. Iași, I.P.J. Neamț și I.P.J. Suceava.
Activitățile de control se vor desfășura împreună cu organe de control din cadrul A.N.A.F. – Direcția Generală Antifraudă Fiscală.
Echipele participante la operațiune beneficiază de sprijinul Direcției Operațiuni Speciale din cadrul I.G.P.R. și Ministerului Sănătății.
Facem precizarea că, pe parcursul întregului proces penal, persoanele cercetate beneficiază de drepturile și garanțiile procesuale prevăzute de Codul de procedură penală, precum și de prezumția de nevinovăție.”