Ieri, 19 februarie 2023, echipajul de poliție rutieră din cadrul Poliției municipiul Câmpulung Moldovenesc, Compartimentul Rutier, în timp ce își desfășura atribuțiunile de serviciu pe Dj 176 din loc. Stramtura, acționând pe linia depistării conducătorilor auto care conduc autovehicule după ce au consumat băuturi alcoolice au depistat în jurul orei 00:50, pe un bărbat cu domicililul în localitatea Prisaca Dornei în timp ce conducea autoturismul pe DJ 176 din loc Frumosu, spre localitatea Vama.
După efectuarea semnalului regulamentar de oprire, în primă fază șoferul nu s-a conformat, însă ulterior a oprit și a încercat să se schimbe de la volan și să treacă pe locul gol destinat pasagerului dreapta.
Potrivit purtătorului de cuvânt al IPJ Suceava, Ionuț Epureanu, șoferul era singur în autoturism în momentul în care a fost oprit de polițiști.
Având în vedere faptul că din discuţiile purtate cu conducătorul auto acesta emana halenă alcoolică, i s-a solicitat să efectueze o testare alcoolscopică cu etilometru din dotare.
Șoferul a refuzat să sufle in aparatul etilometru fapt pentru care i s-a adus la cunostinţă obligativitatea de a i se recolta mostre biologice de sânge în vederea stabilirii alcoolemiei, lucru cu care a fost de acord, ulterior fiind condus la Spitalul mun. Câmpulung Moldovenesc unde i-au fost recoltate două mostre biologice de sânge în vederea determinării alcoolemiei cu respectarea prevederilor legale.
În cauza s-a întocmit dosar de cercetare penală privind săvârșirea infracțiunii de “conducerea unui vehicul sub influența aloolului sau a altor substanțe”.
SORIN NICA