Senatorul PSD Suceava Ioan Stan aruncă o nouă “perdea de fum” pentru a masca incompetența guvernării PSD-PNL-UDMR.
El a trimis presei locale un comunicat scris, probabil, la București, în care se afirmă că USR atacă la Curtea Constituțională o lege adoptată în Parlament, jalon în PNRR, “care a fost discutată și agreată cu Comisia Europeană și care asigură o mai bună protecție a banilor din fondurile private de pensii”.
Stan trebuie să convingă electoratul că, prin această contestaţie, USR sabotează PNRR-ul României, deoarece legea trebuia publicată în Monitorul Oficial pentru ca jalonul respectiv, aferent cererii 2 de plată, să fie considerat îndeplinit.
Dar PSD are tonuri critice și la adresa colegilor de guvernare liberali: “PSD nu poate fi de acord sub nicio formă cu măsura PNL de a reduce contribuția asigurărilor sociale cu 5 puncte procentuale.
Aceasta ar avea ca efect scăderea bugetului de pensii și diminuarea pensiilor viitoare cu 20%, s-ar produce o catastrofă în sistemul de pensii și s-ar destabiliza cu totul bugetul de stat pe termen lung”.