Ieri, 23 februarie 2023, în jurul orei 21.10, un echipaj de poliție din cadrul Compartimentului Siguranţă Publică şi Patrulare de la Poliția Municipiului Fălticeni a oprit pentru control autoturismul marca Fiat condus pe o stradă din Fălticeni de Claudiu Ț., în vârstă de 29 de ani, din comuna Mălini.
Acesta a fost testat cu aparatul etilotest, iar rezultatul a arătat o alcoolemie de 0,45 mg/l alcool pur în aerul expirat. Ulterior acesta a fost condus la Spitalul Municipal Fălticeni unde i-au fost recoltate probe biologice de sânge.
În urma verificărilor efectuate în bazele de date s-a stabilit că bărbatul din Mălini nu posedă permis de conducere.
Oamenii legii au întocmit un dosar penal pentru săvârșirea infracțiunilor de “conducere sub influența băuturilor alcoolice” și “conducerea unui autovehicul fără permis”.