Arhiepiscopul Sucevei și Rădăuților ÎPS Calinic răspunde, pe adresa de email raspunsulierarhului@arhiepiscopiasucevei.ro, unor întrebări referitoare la slaba pregătire a preoților și la diferitele taxe practicate de aceștia: „În parohie sunt doi preoți, ambii destul de tineri, cu doctorate bine-nțeles, că e la modă, dar în realitate nu au capacitatea de a vorbi liber în fața oamenilor nici două cuvinte fără foița copiată de pe internet.
Am decis să las „doctorii“ cu ale lor și să merg la o mănăstire din apropiere, unde chiar simți că este săvârșită Sfânta Liturghie.
Există o taxă pentru înmormântare, botez sau cununie?
Sfântul Sinod, prin Hotărârea 13.842 din 22 decembrie, spune că preotul care cere bani de înmormântare riscă să și piardă parohia, este adevărat?”
ÎPS Calinic spune că “prin elaborarea și structurarea predicilor, preoții își arată respectul față de păstoriți.
Și Papa și Patriarhul Ecumenic își citesc cuvântările și nu este nicio rușine, decât să improvizezi, decât să te rătăcești printre cuvinte în căutarea unei idei, mai bine este să vii cu predici elaborate.
Harul preotului nu stă doar în frumusețea cuvântărilor rostite.
Cât despre importanța unui doctorat, numai cel care a scris o teză de doctorat știe cât de relevant este acesta.
Pentru serviciile religioase nu există taxe stabilite prin Sfântul Sinod, cu excepția celor stabilite în unele parohii de Consiliile Parohiale.
Consecințele unor taxe impuse de preot, fără o hotărâre a Consiliului Parohial, sunt dintre cele mai severe – pierderea funcției de paroh, mutarea din acea parohie, suspendarea din slujire”.
TEODOR PUȘCAȘU