Deputatul PSD Suceava, Gheorghe Șoldan ia atitudine, chipurile justițiară, în problema defrișării pădurilor, spunând că “toți cei care și-au dat mâna cu firmele austriece ca să radă pădurile noastre seculare din Suceava trebuie să plătească!
Indiferent de nume și culoare politică, fără excepție, toți, până la ultimul!
Este revoltător, nedrept și meschin să vedem cum, în timp ce Austria ne închide ușa în nas pentru Schengen, firmele lor ne taie și ne nenorocesc pădurile sub protecția autorităților române.
Ei nu sunt români, ci niște hoți care și-au umplut buzunarele fără jenă și fără nicio remușcare”.
Șoldan nu aduce date oficiale în legătură cu “raderea pădurile noastre seculare din Suceava”, desi are acces la ele.
Lăsând la o parte că PSD a condus aproape permanent în ultimele 33 de ani și, deci, este responsabil pentru actuala stare de lucruri, declarația lui Șoldan denotă și altceva.
Potrivit activistului de mediu Tiberiu Boșutar, „toată gașca asta cu Ioan Stan (președintele PSD Suceava – n.r.) și Sorin Ciobanu (șeful Direcției Silvice Suceava – n.r.) știu ce se întâmplă în păduri.
Ne mirăm de Stan, dar Ciobanu este vicepreședinte PSD”.
Nici Stan, nici Ciobanu nu au făcut declarații pe această temă.
Pai nu se lauda flutur si lungu cu aducerea celor doua firme austriece la Suceava ????? cate controale au facut Garda nationala de Mediu Comisariatul Judetean Suceava, IPJ Suceava SICE la aceste firme, da controale nu plimbari !!! Politia Judetului are in fruntea ei o ruda a lui flutur de aia merge Politia Suceava cum merge !! iar DIPI si SRI Suceava sunt praf de ani de zile !!!Jalnic !!